REGELE FERDINAND I al ROMÂNIEI

- schiţă biografică-

Regele Ferdinand I al României - FERDINAND-VICTOR-ALBERT-MEINRAD de Hohenzollern s-a născut la 24 august 1865 în castelul Hohenzoller-nilor-Singmaringen aşezat la poalele munţilor Suabiei pe malul stâng al Dunării ca cel de al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern fratele Regelui Carol I al României.

Studiile secundare le-a făcut în Düsseldorf; promovat bacalaureat i se va conferi titlul de ofiţer drept conferit principilor germani fiind repartizat în Rgt. 1 din Garda Imperială din Potsdam. A urmat cursurile Şcoalei de Război de la castel. După doi ani de activitate în armată îşi continuă studiile superioare la Universităţile din Tübingen şi Leipzig.

În anul 1886 în România s-a ivit chestiunea succesiunii la tron, Regele Carol I neavând moştenitori direcţi şi cum încă în anul 1866 se votase indigenatul familiei Hohenzollern, potrivit Constituţiei ţării în listă de coborâtori în linie bărbătească la succesiunea tronului erau îndreptăţiţi fraţii regelui sau nepoţii săi de frate.

Afecţiunea regelui Carol I încă din anul 1866 se fixase spre nepotul său Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad care vizitase România în anul1881 cu prilejul încoronării Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Viitorul Rege Ferdinand începând din anul 1883 studiază limba şi literatura română, cunoaşte ţara şi poporul român pentru care prinde o deosebită simpatie. Devenind principe prezumtiv al Coroanei, principele Ferdinand este înscris în cadrele armatei române la data de 14. XI. 1886 iar la data de 14 III 1889 potrivit Constituţiei, Senatul îl înscrie printre membrii săi iar la data de 18 III din acelaşi ani i se acordă titlul de ''Alteţă Regală'' Principe al României. În 1889 este avansat la gradul de căpitan iar la 16 III 1890 Academia Română în alege membru de onoare.

La 29 dec. 1892 Principele Ferdinand se căsătoreşte cu principesa Maria fiica cea mare a ducelui Alfred de Edinburg şi de Saxa-Coburg-Gothe, principesa de Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria şi verişoară primară cu Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Din căsătoria lor se vor naşte 6 copii: Carol, Elisabeta, Marioara, Ileana. Nicolae şi Mircea.

***

Regele Ferdinand însoţit de Regina Maria, au fost în trei rânduri oaspeţii municipiului Timişoara, prima vizită având loc la data de 11 nov. 1923, vizită care a durat trei zile, cea de a treia zi fiind rezervată vizitării oraşelor Lugoj şi Caransebeş precum şi a unor sate bănăţene (Izvin, Biled, Lovrin, Belinţ).

Regele Ferdinand a ţinut să fie prezent la Timişoara la inaugurarea Politehnicii când în cuvântul rostit manifestându-şi bucuria de a participa la acest eveniment a spus: ''Am ales anume pământul banatului pentru acest nou focar de cultură... reclamat de industria noastră naţională în dezvoltare. ''politehnica va forma totodată o cetate a idxii şi simţământului naţional, această instituţie având o îndoită chemare: una ştiinţifică şi alta naţională.''

Cea de a doua vizită la Timişoara a avut loc la 26 iulie 1924 când vizitează Muzeul Banatului bogat în colecţiile de artă, etnografică, numismatică şi mineralogică. Era o vizită inopinantă după o partidă de vânătoare unde fusese însoţit printre alţii de ing. Valeriu Linţia şi de profesorul Dionisie Linţia magistrul a zeci de generaţii de elevi timişoreni.

La data de 5 oct. 1925 are loc cea de a treia vizită, la punerea pietrii fundamentale la biserica din Mehala. Serviciul divin a fost oficiat de P.S.S. Episcopul Grigore răspunsurile fiind date de corul ''Doina'' sub conducerea maestrului Sabin Drăgoi. Pergamentul de atestare este semnat de Regele Ferdinand şi Regina Maria, iar urna care urma să păstreze documentul este închisă de tinichigiul Iacob Svab.

Să amintim acum la încheierea acestor rânduri cuvintele spuse de Regele Ferdinand la 11 nov. 1923: ''Cunosc importanţa Timişoarei care aici în apropierea frontierei este destinată să aibe un rol primordial în viaţa neamului românesc''.

Cuvinte profetice şi gândul se întoarce mereu la acel ''16 Decembrie 1989''.

Ioan Gh. Jurchescu

Conţinutul şi toate datele în majoritate sunt preluate dintr-un album închinat Regelui Ferdinand I după stingerea sa din viaţă (1927).

Audienţă de Sfintele Sărbători

În data de 25 decembrie 2002, ora 11, la reşedinţa din Săvârşin, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Majestatea Sa Regina Ana şi Alteţa Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, a acordat o audienţă pentru o delegaţie a Societăţii ''ARM''.

Din delegaţia a făcut parte: Dl. Chomiuc Artur, ec. as. univ. drd. Dekany Alexandru Tiberiu, dr. Radu Ciobanu, Miclea Octavian şi Emanuil Ineoan. Au fost prezentate activităţile Societăţii ''ARM'' şi a fost înmânat personal faxul de felicitare transmis de Mişcarea Pentru Regatul României - filiala IAŞI.

Profesorul Dr. docent Mircea MUNTEANU a trecut în eternitate

Este foarte greu să evocăm, în câteva rânduri sau chiar în câteva pagini, personalitatea extrem de bogată şi complexă a marelui dispărut. Născut la Păstrăveni - Neamţ (12 iulie 1913), a urmat studiile liceale la “Petru Rareş” - Piatra Neamţ şi Liceul Internat - Iaşi, apoi Facultatea de Medicină din iaşi, absolvită în 1937. În calitatea sa de medic specialist (dermatolog) a profesat cu extremă competenţă şi probitate deontologică, ajutând ci dăruire mii sau zeci de mii de bolnavi să se vindece. A făcut-o şi ca medic militar, în anii grei ai Războiului al II-lea, atât pe frontul de Est cât şi pe cel de Vest. Meritele sale deosebite ca ofiţer - medic militar în Armata Majestăţii Sale au fost recunoscute şi răsplătite prin decernarea a două importante medalii ale Regatului României: Meritul Sanitar “Regina Elisabeta” - clasa a II-a, Ordinul “Crucea Regina Maria” - clasa a II-a. În 1998, preşedintele Emil Constantinescu a conferit multor veterani de război “Crucea Comemorativă a Celui de al Doilea Război Mondial 1941-1945”, aceasta fiind acordată şi Profesorului Mircea Munteanu. Cu meticulozitatea sa specifică, Profesorul a şi descris aceste medalii într-un articol din COROANA DE OŢEL (oct. - nov. 1999, pag. 16).

Şi-a continuat, după război, nu numai cariera de medic (la Clinica de Dermatologie a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi - unul din cele mai vechi spitale din România) ci şi pe cea de cadru didactic universitar la fostul Institut de Medicină, acum Universitatea de Medicină şi Farmacie” Gr. T. Popa”. A fost dascăl respectat şi iubit pentru zeci de generaţii de studenţi, printre aceştia şi mai tineri colegi de la U.M.F. Era extrem de activ şi în sfera cercetării, elaborând circa 300 lucrări ştiinţifice (200 publicate, celelalte comunicări) şi participând - chiar la o vârstă venerabilă - la conferinţe şi simpozioane de profil. A fost membru în numeroase societăţi ştiinţifice, româneşti şi străine. Şi în calitate de conducător de doctorat, era nu mai puţin activ. Comunitatea academică a Iaşului, în particular lumea medicală, au pierdut o personalitate de prim rang, un om de o rară probitate profesională şi de o extrem de elevată ţinută intelectuală şi morală.

Dar ceea ce frapa cel mai mult la Profesorul Mircea Munteanu era extrema sa modestie, în spatele căreia stăteau nu numai calităţile şi meritele sale profesionale (mult prea succint) evocate anterior ci - mai ales - un caracter de cristal, o imensă nobleţe şi o generozitate exemplară, o blândeţe, o delicateţe şi o omenie cum rar se mai întâlnesc, un spirit mereu viu şi tonic. Faptul că o asemenea personalitate era un regalist profund şi devotat fără limite. Celui care i-a fost Rege şi model - Majestatea Sa REGELE MIHAI I al României - nu este nicidecum surprinzător. Mai curând este greu de explicat de ce mult prea mulţi intelectuali români, inclusiv universitari, cu calităţi profesionale şi morale deosebite, nu vor să vadă şi să recunoască ce a reprezentat Regatul pentru România, ce a fost şi este M.S. REGELE: nu doar o uriaşă personalitate în istoria modernă a românilor, a Europei şi a Lumii, ci şi un exemplu de demnitate, de măreţie în simplitate, de devotament pentru Neamul românesc, de rectitudine morală. Deci nu (doar) un simbol al trecutului nostru recent ci un model pentru prezent şi o speranţă pentru un viitor mai bun al Ţării.

Profesorul Mircea Munteanu nu a fost numai un regalist devotat, aşa cum sunt şi mulţi alţii în Iaşi, în Ţară şi în Diaspora. Era un profund cunoscător al istoriei Patriei, chiar un pasionat al istoriei Regatului României. A scris ample articole publicate în Coroana de Oţel - singura publicaţie monarhistă care mai există în prezent - dedicate marilor Regi ai României, momentelor cruciale ale venirii şi întronării Principelui Carol I (10 mai 1866), al proclamării Independenţei naţionale (10 mai 1877), al ridicării României la rangul de Regat şi încoronării regelui Carol I (10 mai 1881), al desăvârşirii Marii Uniri (1 decembrie 1918) etc. Toate aceste momente, pagini de istorie glorioasă a Neamului, au fost evocate de profesorul Munteanu în sute de strofe ale unei adevărate epopei naţionale. Posesor al unei memorii incredibile, reuşea să recite zeci de strofe din aceste adevărate poeme eroice fără a se uita pe text. Dar o făcea firesc, fără ostentaţie, versurile izvorându-i atât din memorie cât din suflet. Nu pot să uit cum, aflându-ne în trenul ce ne ducea spre Arad, pentru simpozionul din 27 aprilie 2002 dedicat celor 125 ani de la proclamarea Independenţei de stat a României, Domnia Sa continua să adauge noi strofe poemului dedicat evenimentelor şi împlinirilor din anii Regatului. A sprijinit, ani în şir, publicaţia COROANA nu numai prin texte ci şi financiar, contribuind (din modestele sale venituri) la susţinerea acesteia. A fost membru al Colectivului de redacţie al revistei noastre de suflet. Foarte recent, la solicitarea domnului Artur Chomiuc, a scris un text cu tema “1 decembrie 1918 - 1 decembrie 2002”. Cu ocazia mai multor acţiuni iniţiate de M.R.R. Iaşi, profesorul Munteanu a vorbit celor prezenţi în cuvinte simple dar adânci, evocând întâmplări şi evenimente la care a fost nu numai martor ci şi participant direct, de exemplu cele din dramaticul August 1944. D-sa menţiona, uneori, cu delicateţe dar şi cu mândrie, că a trăit sub toţi cei patru Regi ai României: reamintim, se născuse în iulie 1913. Şi nu o dată l-am auzit spunând: “M-am născut în Regat şi vreau să mor în Regat”.

Profesorul Dr. docent Mircea MUNTEANU s-a stins din viaţă, dar nu va dispărea nicicând din sufletele celor care l-au cunoscut. Regaliştii au pierdut un reprezentant de cea mai înaltă ţinută, dar exemplul său nobil şi luminos ne va fi mereu viu în inimi. Cetatea culturală şi universitară a Iaşilor a pierdut un intelectual de excepţie, un spirit de o rară nobleţe, un caracter exemplar. Mişcarea pentru Regatul României - Iaşi a pierdut nu numai un preşedinte de onoare, ci un mentor iubit şi respectat. Dar, aşa cum o sugeram ceva mai sus, spiritul său atât de elevat şi devoţiunea sa pentru Cauză ne vor călăuzi mereu. Suntem datori să încercăm a-i împlini visul.

Suntem alături de îndurerata familie a marelui profesor: Dr. Veronica Munteanu - devotata sa soţie (începând din 1940), Dr. Cristina Anton - fiica sa, nepoatele sale Irina şi Veronica Maria, Comandor av. (r) Emil Munteanu - frate şi toţi cei ce i-au fost apropiaţi. Cu câteva zile înaintea tragicului său sfârşit căpătase şi un strănepot (născut în îndepărtata Australie) pe care nu l-a mai putut vedea efectiv. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fie-i ţărâna uşoară şi veşnică amintirea.

Conf. dr. Alexandru Cărăuşu,

preşedintele M.R.R. - Iaşi

Back