Arhiducesa Rosemary de Austria (1904-2001)
La 3 mai 2001 a decedat în rezidenţa
familială a castelului Persenburg, în Austria de Sus pe malurile
Dunării, Alteţa Sa Arhiducesa Rosemary de Austria, prinţesă
de Salm-Salm. Avea 97 de ani. Până cu puţin înaintea morţii
şi-a conservat o excelentă sănătate şi memorie.
S-a născut în 13 aprilie 1904 la Potsam în
Prusia, unde tatăl său servea ca ofiţer în armată.
Părinţii săi: A.S. Emmanuel prinţ moştenitor de
Salm-Salm (0 casă princiară germană vestită) şi A.S.
Arhiducesa Maria Cristina, din linia Ducilor de Terchen, fiică a A.S.
Friedrich şi Isabelle. S-a măritat de foarte tânără, la 22
de ani, la castelul Anhalt în Vestfalia, aproape de frontiera olandeză,
fief al prinţilor de Slam-Slam. Soţul Arhiducele Hubert Salvator, era
nepot al Împăratului Francez Iosif şi al Împărătesei
Elisabeta şi ţinând pe linie paternă de ramura Habsburgilor care
domnise în marele ducat al Toscaniei. Bunicii săi au fost Arhiducesa Maria
Valeria (1868-1924), fiică a cuplului imperial amintit mai sus şi
Arhiducele Franz Salvator (1866-1939).
Legătura apropiată de rudenie cu familia
regală a României vine prin Franz Salvator susmenţionat, frate al
Arhiducelui Leopold Salvator (1863-1931) şi fiu al Arhiducelui Carl
Salvator (1839-1892) şi al Prinţesei Maria Imaculata de Bourbon a
celor Două Sicilii. Leopold s-a căsătorit cu Prinţesa
Blanca de Bourbon (1868-1949) aparţinând ramurii carliste a Bourbonilor de
Spania.
Arhiducele Leopold Salvator şi Prinţesa
Blanca de Bourbon sunt părinţii Arhiducelui Anton (1901-1978), primul
şot al prinţesei Ileana de România (23 dec. 1908/5 ian. 1909 - 21
ian. 1991) şi tată a şase copii născuţi din acest
mariaj.
Arhiducele Hubert Salvator soţul decedatei
Rosemary este deci vărul Arhiducelui Anton soţul Prinţesei
Ileana de România devenită Maria Alexandra, mătuşă a
Regelui Mihai I pe linia maternă.
În 45 de ani de fericită viaţă
matrimonială, Hubert Salvator şi Rosemary au avut 13 copii (în
ordinea venirii pe lume):
a - Arhiducele Friedrich Salvator (1927-1999)
căsătorit cu contesa Margareta Kalmoky de Köröspatak.
b - A.D. Agnes )1928) văduva A.S. Karl Alferd
Prinţ de Liechtenstein (1910-1985).
c - A.D. Maria Margareta (1930).
d - A.D. Maria Roland (1931-1999).
e - A.D. Adelheid (1933).
f - A.D. Elisabeta (1935-1998)
căsătorită cu Heinrich Prinţ de Anessperg -Breunner. +
Accident rutier 1998.
g - A.D. Andreas Salvator (1936)
căsătorit cu Maria de la Piedad Espinosa de los Monteros.
h - A.D. Iosepha (1937) văduva lui Clement,
sante de Waldestein, sg. de Wartenberg.
i - A.D. Valeria (1941) soţia lui Max,
margraf de Bade şef al casei mare-ducală de Bade.
j - A.D. Maria Alberta (1944)
căsătorită cu Alexandru, baron de Kottwitz-Erdödy).
k - A.D. Marsens Salvator (1946)
căsătorit cu Hilde Iungmaryr.
l - A.D. Iohann Salvator (1947)
căsătorit cu Annemarie Stummer.
m - A.D. Mihael Salvator (1949)
căsătorit cu Eva - Antonia de Hofmann. În timpul văduviei sale
familia a crescut şi număra 34 nepoţi şi 33
strănepoţi. Recent s-au căsătorit ultimii fii Marseus
(1983) Johann (1986) şi Michael (1992).
Puternica credinţă creştină
i-a permis să suporte pierderile din familie ca de pildă decesul
Prinţului Maximilian (1990) nepotul său.
Ea se simţea puternic legată de Spania
şi familia sa regală. În tinereţe a petrecut 2 ani la Sevilla în
rezidenţa Bourbon-Sicilia (familia contesei de Barcelona, mama Regelui
Juan Carlos) şi la Villamanrique de la Condesa în palatul de Orléans.
Am cunoscut-o în Spania în aprilie 1985. Cu
puţin timp înainte îl cunoscusem pe Andreas Salvator care mă primise
amabil în biroul său din Madrid. La ieşirea din Escurial, cu ocazia
ceremoniei funebre de aducere a rămăşiţelor Reginei
Victoria Eugenia şi a celor 3 fii, toţi morţi în exil, A.D.
mă salută cu curtoazie şi astfel am cunoscut-o.
Această întâlnire a marcat începutul unei
perioade de intensă şi interesantă corespondenţă. Nu
uita să-mi răspundă la corespondenţă de urări sau
condoleanţe, la scrisori. Am întâlnit-o pe defuncta Rosemary în august
1999 la Bad Ischl în Austria. Ea locuia la Laiservilla care a fost
rezidenţa de vară a cuplului imperial: Franz Iosef şi Elisabeta,
care actual este minunat admirată de fiul său Marieul Salvator.
Ea asistă la misa în memoria Împăratului
celebrată în biserica parohială Sf. Nicolas la Bad Ischl, printr-o
scurtă ceremonie în piaţa din faţă, apoi o defilare
militară în faţa vilei. În această epocă o întâlneam adesea
când însoţită de dama de companie, de fiul său şi de mine,
mergea să cumpere prăjituri pentru familie la celebra Café Zauner, un
alt vestigiu imperial. În special îmi amintesc de o lungă conversaţie
purtată în franceză în saloanele private a vilei imperiale sub
privirea înaintaşilor, veghind din portrete.
Ea nu făcea un secret cât priveşte
puternicul său ataşament faţă de Spania şi familia
regală spaniolă. Legăturile sale cu Spania s-au născut în
tinereţe prin sejururi Sevilla-ne, s-au întărit prin
căsătoria lui Andreas Salvator cu o spaniolă şi prin
partidele de vânătoare alături de soţul său. Îi plăcea
de asemenea să tragă la castelul Salem din Badewürttemberg
rezidenţa familiei ducale Bade. Îmi scria că deseori citea
cărţi în spaniolă.
În pofida unor nenorociri în familie, a fost
neclintită în credinţa sa creştină. Avea o voinţă
de fier ceea ce îi dădea energia să asiste la mai toate ceremoniile
familiale. Ultimii săi ani au fost foarte liniştiţi,
înconjurată ca întotdeauna de afecţiunea alor săi.
În 3 mai 2001 s-a stins în rezidenţa sa
Castelul Pessenburg, pe malul Dunării, nu departe de Viena. Coştiugul
acoperit cu flamura în culorile imperiale a fost vegheat de apropiaţi.
Acum Rosemary odihneşte în cripta familială de la Castel.
Adresez condoleanţele mele cele mai sincere
la toată familia, apropiaţilor săi, mai ales A.D. Andreas,
Marisus şi Iohann Salvator von Habsburg-Lothringen. Mă rog pentru ea
ca Domnul să-i dea odihnă eternă şi Pace.
de Jesus M. Toscano Jimenez
Huelva - Spania
Circul ţine loc de pâine
Curând aniversăm 12 ani de la evenimentele din ‘89
şi viaţa noastră se degradează de la o zi la alta.
Diferenţa între viaţa românilor din perioada interbelică
şi cea de azi este incredibil de mare. Atunci exista bunăstare
generală, pentru că românii erau proprietari de pământ,
pădure casă, atelier, moară, fabrică şi tot ce
realizau era în folosul familiei şi al ţării; azi există sărăcie
generală, muzică şi dans.
În anul 1927, după 8 ani de la război şi 4
ani de la adoptarea Constituţiei din 1923 care garanta proprietatea,
România exporta 44,79% produse agricole (41% cereale), 24,7% produse forestiere,
26,50% petrol, 5,08% alte produse. Importul era redus. Ţăranii
şi orăşenii erau ajutaţi cu credite. În 1927, băncile
au pus la dispoziţia agricultorilor peste 4 miliarde lei. Băncile
funcţionau corect şi erau sub controlul Băncii Naţionale a
României. Economia avea un curs ascendent, a atins apogeul în 1938
iar leul era valută forte pe piaţa internaţională.
Bunăstarea se realiza prin muncă cinstită.
Industria autohtonă, încurajată de stat, s-a dezvoltat rapid şi cu
rezultate remarcabile. Au apărut firme româneşti cu
rezonanţă: Uzinele MALAXA produceau locomotive de înaltă
tehnicitate iar firma MOCIORNITA era performantă în industria
pielăriei. Producţia românească se realiza sub imperativul
calităţii, de aceea produsele se vindeau cu succes pe piaţa
internă şi externă.
În timpul războiului din 1940-45, românii au pierdut
taţi, fraţi, i-au plâns, dar au mers înainte. Majoritatea
bărbaţilor erau pe front, dar economia mergea ceas, cu femei, copii
şi bătrâni, atât la sate cât şi la oraşe.
Părinţii îşi educau copii în cultul bisericii, muncii cinstite
şi le insuflau iubirea de ţară. Naşterea unui copil era
prilej de veselie în familie. Copiii nu erau abandonaţi şi nici
aruncaţi la ghenă. Instituţionalizarea se făcea
numai în cazul orfanilor de război sau a lipsei ambilor
părinţi. Cei cu deficienţe fizice şi mentale nu erau
înstrăinaţi. Părinţii îi ocroteau şi le
găseau de lucru pe lângă casă.
Românii nu fugeau din ţară. Fenomenul era invers: specialişti din
Europa de Vest se angajau în România, pentru că salariile erau mai bune,
viaţa ieftină şi îmbelşugată.
Între anii 1939-1946, în România ciuntită de
ruşi, unguri şi bulgari, refugiaţii din Polonia, Bucovina,
Basarabia, Ardeal şi Cadrilater dar şi armata germană
existentă în fiecare sat şi oraş, aveau unde locui şi ce
mânca.
Cartelele de
alimente şi îmbrăcăminte, lucrul de mântuială, lenea,
cerşetoria, jaful de pe ogoare şi din fabrici, excrocheria, foamea
şi inflaţia au apărut în societatea socialistă, în care
individul nu mai era proprietar direct. După câţiva ani de oarecare
relaxare, Ceauşescu neavând cu ce să-şi întreţină
mastodonţii, a trecut la o politică de exterminare a populaţiei
prin frig şi foame. În baza unui decret din 1982, era
interzisă aprovizionarea cu alimente pentru o perioadă mai lungă
de 30 de zile. Presa şi Televiziunea controlau cămările
românilor şi-i demascau pe bolnavii şi pensionarii care aveau o
provizie de 2-3 borcane cu dulceaţă şi câteva kilograme de
zahăr şi făină. Se trăia golăneşte,
de azi pe mâine. S-au reintrodus cartelele. Totuşi salariul mediu sau
pensia erau de 200-300 dolari, iar azi echivalează cu 50-60 dolari. În
acelaşi timp, politicienii, directorii de Regii Autonome, etc. ridică
lunar, zeci şi sute de milioane de lei; unii îşi construiesc vile în
fiecare an iar alţii nu au ce pune pe masă. În schimb, le oferă
filme de groază, festivaluri de tot felul, muzică de calitate
îndoielnică şi alte distracţii similare. Circul ţine loc
de pâine. De aceea reforma tărăgănează. Inechitatea
este strigătoare la cer. Aşa arată România
socialistă de astăzi.
În ‘89, politicienii au retrocedat o mică parte din
pământ ca să-şi întărească scaunele, fără
să retrocedeze tractoarele pentru ca ţăranul să aibă
ce lucra. S-au inovat noi şi noi forme de furt; ele se numesc „Caritas, Safi, FNI, etc” care cocoşesc
poporul român. S-au înfiinţat, desfiinţat şi reînfiinţat
partide care înşeală electoratul, cu aceeaşi oameni. Politicieni
perverşi s-au infiltrat în partidele istorice, singurele
care reprezintă tradiţia politică românească, pentru
a le compromite. Socialismul este o doctrină mincinoasă,
nocivă, străină de spiritul românilor; ea a distrus
ţara şi a pervertit psihologia românului.
Este timpul să ne trezim, să nu mai
orbecăim în întuneric, să nu mai fim cobaii
stănculeştilor, ilieştilor, temişanilor,
hrebenciucilor, păuneştilor şi a juriştilor cu dosar de
partid PCR. Până acum vorbă multă, incompetenţă,
imobilitate în realizarea reformelor ne-au adus sărăcie
lucie.
Când proprietăţile vor fi restituite
integral şi garantate de Constituţie, tinerii nu
vor mai vagabonda pe meleaguri străine în căutare de
lucru, românii nu vor mai fi umiliţi. Educarea lor trebuie să
constituie prioritate naţională cu caracter permanent, să
se facă în spiritul iubirii de ţară, de proprietate
personală şi de datină creştină
românească. În distracţiile lor să domine decenţa, bunul
simţ, nu haoticul...”Cum îi creşti, aşa îi ai” zice un vechi
proverb.
Trebiue să înceteze refugiul în trecutul
nesemnificativ pentru viaţa poporului român. Să renunţăm la
fantezii de tipul transhumanţei şi alte basme puerile.
Politicienii nu au voie să abată atenţia
de la istoria adevărată, nu au voie s-o falsifice. Istoria
fiecărui popor are perioade de lumină şi umbră. Este
important ca răul să nu se mai repete.
România a cunoscut mersul corect, prosperitatea
în perioada monarhiei (1866-1947). Atunci s-au făcut schimbări
radicale de durată în istoria ţării prin Independenţa
de Stat a României la 1877, prin actul Unirii şi Reîntregirii
din 1918 şi Actul de la 23 August 1944 care a readus Ardealul în
graniţele ţării. În perioada monarhică, s-au petrecut în
România transformări de esenţă în viaţa
economică, socială, politică şi culturală.
De aceea, Majestatea Sa Regele Mihai I trebuie readus
necondiţionat pe tronul României, prin anularea actului de
abdicare forţată de la 30 decembrie 1947. Majestatea Sa Regele
Mihai este singura persoană pregătită special şi îndreptăţită
să conducă România şi capabilă să scoată
ţara din impasul şi degradarea în care se află.
Când Majestatea Sa va reveni la cârma ţării, organismele
internaţionale îşi vor schoimba atitudinea faţă de
ţara noastră, vor avea încredere în noi şi ne vor ajuta să
ne redresăm sub toate aspectele.
Noi, poporul, nu ne-am pierdut speranţa.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
ing. Elena Drămbe
Iaşi, 14
septembrie 2001