O VIAŢĂ PENTRU ROMÂNIA

 

Majestatea Sa Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, în Palatul Foişor din Sinaia. A fost botezat în religia ortodoxă română. A fost crescut în iubirea de Ţară şi Neam, cunoscând istoria predată în clasă, iar lecţiile de sinteză le-a practicat vizitând locurile istorice.

În toată viaţa Sa a dovedit că este credincios poporului român. Cu toate acestea, Majestatea Sa a fost obligat să îndure exilul impus, iar în momentele deosebite ale istoriei prin care a trecut a fost lăsat mereu singur.

Fotografiile alăturate vă redau imagini din activitatea Sa în cei 80 de ani de viaţă.

 

 

 

Regele din nou acasă

 

REGELE DIN NOU ACASĂ

 

Pentru oamenii din Săvârşin, prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai I şi a Familiei Regale, la Castelul Săvârşin nu mai este ceva nou. Această sosire a fost lipsită de fast şi s-a înscris în limita normalului.

Regele şi Regina ies deseori la plimbare, fără gărzi de corp să poată discuta liniştiţi cu localnicii. “Majestăţii Sale îi place să se plimbe prin Săvârşin. Se comportă firesc, nu are pretenţii de la oameni să îi salute protocolar. Este ca orice locuitor al Săvârşinului”, spune viceprimarul Gheorghe Pleş.

“M-am întreţinut cu Regina”, spune Maria Bostan, o chiriaşă bătrână a pavilionului de locuinţe aparţinător castelului. “E o doamnă fină. Mi-a zis să nu mai plătesc chirie la Primărie, că mă ajută ea. Nu am crezut ce se zicea. Ne-au minţit comuniştii, adevărul este că omul ăsta şi nevasta lui este pita lui Dumnezeu”. ”Că doar au unde veni”, spunea nană Ileana, “El a scos Săvrâşinul din noroi, de ce să nu-l primim”.

Scopul real al şederii la Castelul de vânătoare este demararea proiectului de transferare a acestuia şi a  parcului de 13 hectare în circuitul turistic internaţional. Casa regală va realiza la Săvârşin şi o fermă agricolă modernă.

 

 

Vizită surpriză la Arad

 

Profitând de şederea la Săvârşin, Majestatea Sa Regina Ana, însoţită de Alteţa Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen s-a deplasat la Arad pentru a efectua diverse cumpărături. Cu această ocazie a fost vizitat şi Sediul Central al Societăţii “Amicii Regelui Mihai” unde au fost întâmpinaţi de Chomiuc Artur - preşedintele Societăţii “A.R.M.”.

O surpriză şi mai mare a avut-o consilierul municipal Alexandru Tiberiu Dekany, vicepreşedintele Societăţii “Amicii Regelui Mihai”, care s-a trezit cu Majestatea Sa Regina Ana şi Principele Radu de Hohenzollern-Veringen la barul pe care-l patronează. Meniul cerut de oaspeţi a fost cât se poate de simplu: sandwich-uri. Regina a mai băut un pahar cu vin, îndoit cu apă minerală. Totul făcut parcă pentru a închide gura acelora care vedeau în membrii Casei Regale nişte oameni sofisticaţi.

Vizita, dacă se poate numi vizită, a fost “acompaniată” de discuţiile clienţilor, lucru de care Regina Ana şi Principele Radu nu s-au simţit deranjaţi. A fost însă surprinsă de buchetul de flori, apărut din senin.

 

 

La Mănăstirea Dealul

 

După un sejur de 7 zile la Castelul Săvârşin în dimineaţa zilei de 7 septembrie, era programată plecarea Majestăţilor, Regele Mihai, Regina Ana şi Alteţele Principesa Margareta şi Principele Radu spre Mănăstirea Dealul. Deşi plecarea era programată la ore 10, suita nu a putut pleca datorită defectării a unei maşini. A fost necesară înlocuirii ei. Firma care a asigurat închirierea maşinilor a procedat la înlocuirea ei. Astfel că plecarea s-a făcut cu o întârziere de circa 4 ore.

A doua zi, Majestăţile Lor şi Alteţele Lor au participat la slujba religioasă oficiată cu prilejul comemorării a 40 de ani de la moartea domnitorului Mihai Viteazul şi a 500 de ani de la sfinţirea acestui lăcaş de cult.

Cu vii aplauze a fost întâmpinată alocuţiunea Majestăţii Sale Regele Mihai. Din discursul prezentat precizăm că viaţa lui Mihai Viteazul constituie “unul din cele mai semnificative destine înclinate împlinirii noastre naţionale”. Majestatea Sa Regele Mihai I a făcut apel la unitate naţională care să înlocuiască dezbinarea românilor. La această festivitate au fost prezenţi şi patriarhul României Prea Fericitul Părinte Teoctist, Preşedintele României Ion Iliescu şi Prim Ministru al României Adrian Năstase.

 

 

Documentare princiară

 

Alteţa Sa Regală Principesa Margareta însoţită de Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, a vizitat mai multe Asociaţii familiare de cultivarea florilor şi legumelor, din municipiul Arad. Fermele vizitate: Pop Aurel, Szabo Ecaterina şi Marşalko Alexandru unde li s-au oferit consultanţă de specialitate în acest domeniu. Aceste prime contacte au fost pentru o documentare ştiinţifică asupra demarării unui astfel de Proiect la Săvârşin.

Alteţele Regale s-au mai întreţinut cu patronul firmei SIRIUS de turism internaţional, Domnul Constantin Ciontea.

Toate aceste activităţi au fost coordonate de Domnul Tiberiu Alexandru Dekany.

În următoarea perioadă s-a inclus în program să se organizeze la Săvârşin o întâlnire cu florarii din zonă şi cu diverşi oameni de afaceri.

Noi credem că într-un viitor nu prea îndepărtat, la Săvârşin va demara un proiect lărgit pe departamente de lucru din care, populaţia din zonă va avea numai de câştigat.

Am renăscut pe 2 septembrie 2001

 

Născută în plin comunism (1952), când arestările şi epurarea elitei noastre se făcea sistematic şi diabolic, am crescut într-o familie care trăia nostalgia vremurilor dinainte de 1945, cu un tată care a luptat şi pentru redobândirea teritoriilor luate de Ruşi şi pentru Ardeal dar şi împotriva nemţilor. Un tată care a murit cu un an înainte de evenimentele din decembrie ’89 şi care toată viaţa lui a dormit cu poza Regelui Mihai ascunsă în pernă ca pe o comoară. De ce? Am înţeles abia acum cu adevărat, acum pe 2 septembrie 2001 când l-am întâlnit şi atins pe Regele tatălui meu, dar şi al meu până voi închide ochii.

Da, dragi români, pe 2 septembrie 2001, m-am întâlnit cu unsul lui Dumnezeu, m-am întâlnit cu Regele meu, al nostru de fapt, pe care nu trebuie să ni-l ia nimeni, pe care ar trebui să-l iubim cu disperare.

Norocul de a avea nevoie de acest OM ca de aer încă nu e conştientizat în neamul meu, ştiu asta, dar nu înţeleg de ce?!!! Am stat de vorbă cu mulţi români, rude, prieteni, cunoştinţe din toate păturile sociale, cei mai mulţi intelectuali însă, toţi îl iubesc pe Regele nostru şi atunci de ce tac? De ce le mai este frică? Nu mai sunt nici ruşii în ţară, securitatea ca poliţie politică nu mai există nici ea, atunci de ce? De ce le este frică să se exprime sau o fac numai în cercuri intime?

Sigur, nu veţi înţelege mare lucru din demersul meu dacă nu vă voi spune de ce-am ajuns la concluzia că seva vieţii mele de acum mi-o voi extrage din nevoia de a avea din nou în ţara mea Regele, de care are atâta nevoie, acolo unde îi este locul, în fruntea ei. Regatul României!

Aşadar, ca să înţelegeţi aceste rânduri sincere vă invit să participaţi alături de mine la o audienţă la Rege, la casa Majestăţii Sale din Săvârşin, moment unic în viaţa mea ce s-a petrecut Duminică 2 septembrie 2001, ora 10,30 dimineaţa.

După o noapte albă, datorită emoţiilor, petrecută în casa noastră de vacanţă de la Săvârşin, vecină cu cea a Majestăţii Sale, ne-am prezentat, eu şi soţul meu, la ora 10,30 fără prea mult protocol sau alte reguli impuse de o asemenea întâlnire, cu un buchet de trandafiri roz proaspăt luaţi din grădină pentru Majestatea Sa Regina Ana pe care speram să o întâlnim. Da, era acolo. Ea ne-a întâmpinat, împreună cu d-na Simina Mezincescu, urându-ne bun venit într-o curată limbă românească. A fost primul şoc. Cineva ne spusese că regina nu vorbeşte româneşte. Clipă ... rămâi. În acel moment în spatele Reginei a apărut Majestatea Sa Regele. Era OMUL neschimbat, aşa cum îl cunoşteam din descrierea tatălui.

Eram în faţa Omului care m-a renăscut. Deşi sufocaţi de emoţie, stare care aş fi dorit parcă să nu se mai sfârşească, am reuşit repede cu ajutorul M.S. să intrăm în dialog şi încetul cu încetul timp de o oră şi jumătate să clarificăm multe din problemele care m-au chinuit până acum. Am discutat despre viitorul României, despre Antonescu, despre proiectul Săvârşin etc.

Relaţia mea cu Majestatea Sa Regele României nu se poate exprima în cuvinte. Dar nu pot rata ocazia de a spune ce înseamnă pentru mine această zi. Să trăieşti o viaţă cu speranţa că vei putea sta de vorbă cu Regele tău, al ţării tale, care este singura speranţă a ţării tale ştiind ce destin au avut şi El şi poporul şi înainte de a-i transmite acest mesaj El să-ţi răspund gândurilor “Da, ştiu, Eu şi poporul meu am stat în faţa răutăţilor”.

Da, Majestate, dar asta nu poate continua. Şirul răutăţilor trebuie să aibă un sfârşit. Ştiţi foarte bine Majestate că şi dacă ar fi bine intenţionaţi I. Iliescu şi A. Năstase nu pot face binele pe care Majestatea Voastră l-aţi putea face ţării, ştiţi foarte bine că viitorul României depinde de Majestatea Voastră mai ales şi că aveţi această misiune încă pe acest pământ.

Ana Maria Trăuşan

München

P.S. Cred că după această întâlnire am devenit mai înţeleaptă, mai generoasă. Sentimentele imprimate de Regele nostru, un Om modest şi dăruit total ţării sale, România.

În toată bunătatea mea însă lăsaţi-mă să mă întreb: Merită oare poporul meu sacrificiul Majestăţii Sale Regele?

În speranţa că voi primi un răspuns de la însuşi poporul meu mă rog ca Dumnezeu să ne ajute!

 

 

 

 

Back