MONUMENT ÎNCHINAT REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE DIN BRAŞOV ŞI ŢARA FĂGĂRAŞULUI


Alteţa Sa Regală Principesa Margareta însoţită de soţul ei Principele Radu de Hohenzollern-Veringen a participat la DEZVELIREA MONUMENTULUI ÎNCHINAT REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE DIN BRAŞOV ŞI ŢARA FĂGĂRAŞULUI.

La eveniment au participat: Simina Mezincescu, Nicolae Herlea, Constantin Ticu Dumitrescu, Gavrilă Ogoreanu, Ion Tanca, Dr. Remus Cocoş, Ioza Octavian.

De remarcat că pe postamentul monumentului cu diametru de 6 m., sunt inscripţionate radial, în alb, locurile de martiraj inclusiv Basarabia şi Siberia.

Ceremonialul a fost asigurat de o fanfară militară, un sobor de preoţi, un grup vocal format din tineri teologi. Jandarmii au asigurat desfăşurarea întregului program iar la încheiere au defilat împreună cu fanfara. Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României a rostit mesajul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României (fapt prezentat şi de clişeul alăturat).

Au rostit alocuţiuni reprezentanţi locali ai executivului, iar din partea Parlamentului un senator liberal. În continuare Nicolae Herlea fost ministru ţărănist, Horia Salcă - consilier, Găvrilă Ogoreanu, au evocat amintiri din detenţie.

Evenimentul a fost mediatizat de presa scrisă şi redat de posturile de televiziune.


Hermina Idomir




SĂ NU UITĂM


Uitarea este un fenomen din viaţa noastră. Câte odată uităm şi de evenimentele plăcute ce le-am avut, prinşi de iureşul pe care-l trăim, iar de cele mai multe ori, mulţi dintre noi uităm ceea ce nu trebuie să uităm, a-i cinsti cum se cuvine - creştineşte, pe martirii urii comuniste din România, luptători pentru libertate, aruncaţi în lagăre şi puşcării comuniste între 1945-1989, de unde mulţi nu s-au mai întors niciodată.

Acestora, Uniunea Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din România, aflaţi în afara graniţelor ţării cu sediul în Geneva, împreună cu Comunitatea românilor din Elveţia, au hotărât să înalţe un Monument-Hartă a României lângă Biserica maramureşeană din Geneva - Elveţia. Harta va indica localităţile de maximă durere (peste 150), udate cu lacrimi şi sânge şi intrate în memoria poporului român.

Se face un apel călduros către toţi românii anticomunişti şi toţi cei care pot contribui la realizarea acestui Monument.

Donaţiile pot fi trimise în contul C 3261.66.55 CHF, Banque Cantonale de Geneve, cu specificaţia - pour le Monum. Goulag Roumain.

Titular de Cont: Naiche Mircea. Adresa: Charles Humbert 6. 1205 Geneva - Elveţia

Drăgan Ovesea - Mannheim



* Pentru activitatea desfăşurată, Biroul Permanent şi Consiliul de Conducere al Societăţii “ARM”, aduce mulţumiri şi pe această cale următoarelor filiale: Sighişoara - Arnăuţoiu Evelina, Ştei - Marius Moldovan, Ribiţa - Ion Tolontan, Cluj-Napoca - Silvia Iuga, Deva - Oliviu Seleşan, Baia Mare - Radu Vasile, Macea - Cozman Pavel, Juliţa - Abrudan Ioan, Vinga - Ciuleac Ioan, Zam - Tisan Viorica, Milişăuţi - Onesemniuc Vasile, Vişeul de Sus - Dăbală Ileana Eva, Gura Roşiei - Dumitraş Eliazar, Mihăileni - Hrecesim Matilda, Fălticeni - Ilie Costache, Dumbrăveni - Lazăr Gavril, Reşiţa - Jianu Ezgen, Constanţa - Vald Constantin, Sibiu - Boilă Dorin, Gurahonţ - Lupei Domnica, Predeal - Viţă Ion şi Caia Alexandru, Râmnicu Vâlcea - Roman Marinescu, Mitoc - Onofrei Ilie, Blejoi - Ioan Corneliu Temistoche, Bucureşti - Chioreanu Sanda, Târgovişte - Iancu Vale, Vadu Moldoviţei - Bâgu Ghiţă, Băneşti - Groza Sabin, Suceava - Rusu Daniel, Braşov - Pantazopol Mircea, Şimleul Silvaniei - Pop Victor, Lugoj - Panţeraşu Vasile, Iaşi - Pandelica Radeş, Ciubotaru Codrin, Turnu - Chifor Vasile, Alba-Iulia - Leahu Groza Titus, Ţălnariu Maria, Ţicuşul Nou - Bucur Gheorghe, Băileşti - Blăgniceanu Laurian, Simeria - Raţ Laura, Mureşanu Traian - Satu Mare, SIRET - Huţul Octavian, Facasciuc Mircea, Hodiş-Ruja Teodor, Sâmbăteni - Pai Gheorghe, Vladimirescu - Cozmuţa Ioan, Hălmagiu - Mihiţ Roman, Dorna Arini - Hagatiş Dumitru, MOINEŞTI - Nechita C. Petru, Săveni - Copăceanu Maria, Botoşani - Gioacăş Ghiorghi, Focşani - Huianu Alexandru, Rădăuţi - Dorneanu Liviu, Piatra Neamţ - Gogoşoiu Antonia, Rădăşeni - Câmpan Neculai, Comana de Jos - Gubernat Constantin, Simireasa - Ion Moisoaia, Călăraşi - Stoica Ştefan, Luncaviţa - Bădescu Grigore, Verediu - Babeu Gheorghe, Rontău - Jula Ioan, Cuciulata - Gheorghe Creiţaru, Bujoreni - Stroie N. Ion, Hoterel - Ion Serac, Poiana Ilvei - Ureche Anchidim, Comarna - Truş Eugen, Coroana - Constandache Maria, Mangalia - Mustaţă Octavian, Bistriţa -Şomulea Vasile Florin, Codrum - Miron Gheorghe, Şiclău - Gavrilaş Gheorghe, Hălăliş - Băzgan Elena, Săvârşin - Camelia Andronache, Târgu Mureş - Pogăceanu Aurel, Risculiţa - Rus Nicolae, Şinca Veche - Uscoiu Cornel, Oradea - Laurenţiu Marius Victor, Ardelean Cornel, Alexandria - Nicolae Drăguşin, Mediaş - Maria Ciobăncan, Bâstra - Anca Nicolae, Herculane - Frişcă Romulus, Râşca - Lateş N. Gheorghe, Teiuş - Guriţă Cristian, Oraviţa - Serafin Sorin.



COMEMORARE


Uniunea Mondială a Românilor Liberi - Filiala Arad, în colaborare cu Societatea "Amicii Regelui Mihai", a comemorat, sâmbătă, 18 ianuarie 2003, începând cu ora 14, la Sediul "A.R.M." memoria celui care a fost ION RAŢIU.

Om politic şi suflet ales, cel care a înfiinţat UMRL-ul şi care a ars la flacăra iubirii de Neam şi ŢARĂ.

Dumnezeu să-I odihnească sufletul.



PE URMELE PRINCIPELUI CAROL


În vara anului 2003, Societatea “Amicii Regelui Mihai” intenţionează să organizeze o excursie în Germania - Elveţia - Austria - Ungaria - România cu parcurgerea traseului străbătut de Principele Carol de Hohenzollern venind în Principate. Cu această ocazie se va vizita şi Castelul familiei de Hohenzollern din Sigmaringen.

Cei care doresc să participe la această excursie pot obţine detalii la adresa: Soc. “ARM”, C:P. 190 - O.P. 3 ARAD.



Back