Când Românii au putut să-şi exprime liber opiniile asupra viitorului ţării lor, cum a fost cazul în anii 1856-1858, ei au cerut unirea Moldovei cu Muntenia, Monarhie şi un Principe străin ales din una din familiile suverane ale Europei, cu excepţia acelora din statele vecine, o aluzie străvezie la Rusia şi Austria puteri ostile unirii şi independenţei ţării.

"Unându-se Principatele, să puie, un prinţ sau rege străin spre a le guverna, căi numai un străin va fi în stare a le face fericite. De li s-ar da un prinţ pământean, li s-ar face cel mai mare rău, pentru că eu din experienţă cunosc acesta", scria fostul Domn.

"Poziţia mea era grea şi mai mulţumit aş fi fost astăzi dacă n-aş mai fi ajuns să trăiesc nişte zile în cari am suferit mult şi în cari am cunoscut ce înseamnă invidia, zavistia şi duşmănia. De aceea dar, trebuie un prinţ străin moştenitor tronului, un cap încoronat care să stea în relaţii cu Înaltele Puteri, cu îndatorarea însă, după dorinţa poporului, ca fiii sau moştenitorii săi să primească religia ortodoxă".

Acest document era scris de Prinţul care a suprimat cenzura şi a permis reîntoarcerea în ţară a revoluţionarilor exilaţi la 1848! Apelul său a fost ascultat de Divanele Ad- Hoc din Moldova şi Muntenia, organisme alese prin vot aproape universal, care şi-au exprimat dorinţele pe 19 şi 21 Octombrie 1857 stil nou în termeni aproape identici: punctul 2 cerea unirea iar punctul 3 "principe străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare de ale Europei, şi al cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării."

Cele două dorinţe erau însă incompatibile cu vederile Turciei şi Austriei, care nu erau de acord cu unirea imediată. De aceea Românii au realizat mai întâi unirea prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, iar în 1866 au chemat pe tron pe Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, rudă cu Napoleon III şi cu Regele Prusiei Wilhelm I.

Noul Principe a călcat pe pământul noii sale patrii pe 8 Mai, iar pe 10 Mai 1866 şi-a făcut intrarea solemnă în Bucureşti, zi care a devenit sărbătoare naţională până la 1947 o nou-tate deoarece până atunci Românii nu avea o astfel de sărbătoare. Prin alegerea lui Carol I se realiza un vis vechi care mai fusese realizat doar în sec. al XIV-lea, când Basarab I şi Dragoş s-au suit pe tronul Munteniei şi Moldovei. Şi ei erau prinţi "străini", cel dintâi coborât din Făgăraş, al doilea descălecat din Maramureş, ca şi Bogdan I. Şi ei au fost aleşi de ţară tocmai ca arbitri imparţiali, capabili să pună capăt luptelor pentru putere. Dinastiile pământene ridicate după stingerea celor întemeietoare - Movileşti şi Cantemireştii în Moldova, Brâncovenii şi Cantacuzinii în Muntenia - au pierdut tronul deoarece au guvernat înconjurate de rubedenii şi favoriţi şi nu au putut asigura coeziunea şi prosperitatea Ţărilor Române.

Jurământul depus de Principele Carol la 10/22 Mai 1866 în Adunarea Deputaţilor i-a fost un îndreptar neclintit de-a lungul celor 48 de ani de domnie. El suna astfel: "Jur a fi credincios legilor Ţării, a păzi religiunea Românilor precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni cu Domn constituţional".

Şi tot pe 10 Mai, în 1877, Carol I a ratificat Independenţa României câştigată pe câmpurile de luptă.

Back