Românii au fost chemaţi la urne să voteze Preşedintele şi membrii Marii Adunări Naţionale pentru următorii patru ani! Istoria noastră cea de lacrimi stoarsăva ţine minte si-ntre foi va strânge pe-acest cumplit Danubiu care varsă pe trei guri apă, iar pe-a patra, sânge. (Canalul morţii - Robert Cahuleanu) După mineriada din iunie 1990, la
începutul lui septembrie, ROMÂNIA MARE titra într-un chenar
mare care acoperea ambele pagini din mijloc al ziarului: Zece oameni care trebuie împuşcaţi pentru a avea
linişte în ţară. Gabriel Liiceanu, Doina Cornea,
Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Ana Blandiana, Octavian Paler... Oare
şi-au dat seama românii de gravitatea acestui îndemn? În Bulgaria, în septembrie 1944,
după aprecierea delegaţiilor militare engleze ale Comisiei Aliate
de Control din Sofia, armata sovietică a ucis 70% din intelectualitatea
bulgară. Concluzia lui Kendall, consulul englez la Bucureşti a fost
că Bulgaria are nevoie de 60 de ani ca să-şi înlocuiască
bruma de intelectuali asasinaţi de ocupanţii sovietici. În 1968, când sovieticii au invadat
Cehoslovacia, un tânăr ceh, şi-a dat foc în semn de protest. Gestul
acesta a cutremurat un popor întreg şi, de atunci, în fiecare an, mii
şi mii de cehi depun flori la mormântul lui Jan Palak. România, 23decembrie 1989. La prânz, din
iniţiativa lui Iliescu se ia legătura cu Şeful Statului Major
Sovietic, şi i se cere ajutorul. O oră mai târziu, Generalul
Guşă, Şeful Marelui Stat Major, a apărut foarte enervat
la Ministerul Forţelor Armate, a cerut să vorbească cu Moiseev
şi i-a spus acestuia că nu avem nevoie de ajutorul lor, şi ne
descurcăm singuri. Generalul Guşă s-a opus ocupării
ţării de către armata sovietică. (Material din Raportul Comisiei pentru
Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989). Ulterior, Generalul român a fost
iradiat. Din ordinul cui? Theodor Stolojan, a venit din
îndepărtata Americă să pusă umărul la campania
electorală a lui Ion Iliescu. Ex-premierul (independent!) s-a gudurat la
picioarele fostului stăpân, caracterizându-l pe acesta drept sistem
naţional al integrităţii. (Marius
Ghilezan, Lansarea Candidaturii lui
Iliescu, într-o Atmosferă de Congres PCR LUMEA LIBERĂ
Românească, New-York, Nr. 413, 1996) La alegerile din 2000, ambele valori
naţionale candidau pentru funcţia supremă în Stat -
Preşedinţia României, la propunerea Partidului Comunist Român -
PDSR, PNL (?!). În ultimul timp, PCR-ul a adoptat o nouă strategie
politică, lansându-şi candidaţii sub denumirea de independenţi, pentru inducerea
în eroare a electoratului în noua
etapă economică a luptei de clasă. Cel mai concludent este
exemplul D-lui Theodor Stolojan. Doamne! Până când va dura acest calvar
naţional, al preşedinţiilor pretins republicane? De altfel, este cunoscut faptul că
Preşedintele României reprezintă Statul Român. El ar trebui să
fie garantul independenţei naţionale, al unităţii şi
integrităţii teritoriale a ţării, să vegheze la
respectarea legilor şi la buna funcţionare a autorităţilor
publice, să-şi exercite funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate. Preşedintele României, Dl.
Constantinescu, era obligat moral să consulte poporul în probleme de
interes naţional prin Referendum. (Aplicarea Punctului 8 al
Proclamaţiei de la Timişoara,...) Preşedintele României este
comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Ce
se întâmplă cu naţiunea dacă Preşedintele ei este în
slujba unei puteri străine? S-a văzut în cei peste 50 de ani de
dictatură republicană. De fapt, acţiunile viitorului
Preşedinte, Ion Iliescu, au început imediat după 22 decembrie 1989.
Din raportul Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989,
reiese că, după ce Nicolae
Ceauşescu a fugit din Comitetul Central, au mai fost ucişi 942
(85%) de români din totalul de 1104, şi au mai fost răniţi
2242 din totalul de 3352, iar o parte din răniţii de la
Timişoara au fost lichidaţi sumar, chiar în spital. La scurt timp,
a urmat bestialitatea suprimării fenomenului
Piaţa Universităţii - Zona Liberă de Neo-comunism, - mineriadele
din 13-15 iulie 1990 şi violenţele care au continuat în septembrie
1991 cu alte descinderi ale minerilor în Bucureşti, tratatul cu Uniunea
Sovietică semnat de Ion Iliescu în 1991, devalizarea băncilor de
circa 3 miliarde de dolari, cheltuirea milioanelor de dolari din banii
publici pentru afişele electorale ale PDSR-ului, răsunătoarea
escrocherie Eterna şi Fascinanta Românie. Crimele economice patronate de
Preşedinţia României au început să fie investigate nu de Justiţia
Română cu de Justiţia Franceză. Subiectul:
ex-preşedintele PDSR, Dl. Ion Iliescu. Iată cine a reprezentat
şi reprezintă Statul Român. De fapt, ancheta a pornit de la
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie care s-a adresat, în 17 februarie 1998, Procurorului Republicii
de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Paris pentru a
aproba o comisie rogatorie care să ancheteze Group Saintonge Editions
şi legăturile sale cu cei care au pus la cale Costisitorul Album
prilej de spălare a banilor. Pe parcursul anchetei, până şi
anchetatorii francezi au fost uimiţi de perfecta organizare a celor ce
au jefuit statul român până în
anul 1996. Tocmai de aceea,
verdictul lor a fost clar: bandă
organizată. Pornind de la creierul afacerii, săracul şi
cinstitul Ion Iliescu, continuând cu mijlocitorii Hrebenciuc, Unghianu
şi Fruntelată, se ajunge - via - Bancorex - la principalul pion al
Filierei Franceze. Cine sunt chemaţi să reprezinte în viitor România
pe plan extern? PDSR-ul şi aliaţii lui. Printre ambasadorii rechemaţi se
numără oameni ca Teodor Baconski, ambasador la Vatican, cel mai
strălucit teolog al ţării. Ambasadorul la Vatican este
artizanul din umbră al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, în primăvara
lui 1999, în România. El a reuşit să stabilească o
relaţie normală de parteneriat între Bisericile Ortodoxă
şi Catolică. Domnul Baconski a avut o rubrică permanentă
de istorie şi antropologia religiilor în pagina revistei Dilema. A fost rechemat Mihai Zamfir, ambasador
în Portugalia, cel mai mare traducător şi cel mai bun
cunoscător al culturii portugheze. Specialist în portugheză,
profesor universitar, bine cunoscut critic, el a înfiinţat catedra de
limbă română în Portugalia şi Brazilia. Bibliografiile din
Portugalia citează constant Sinteza de literatură portugheză
scrisă de ambasadorul României la Lisabona. Ca ambasador, Mihai Zafir
este un om foarte cunoscut acolo prin vechile lui relaţii cu
intelectualii şi cu clasa politică portugheză, şi este,
probabil, singurul om care poate face o relaţie normală şi
civilizată dintre România şi Portugalia. (Ada Mesesan, România Liberă, 26 Februarie 2001). Ambasadorul României în Thailanda, d-na
Silvia Petrovici, a declarat (26 februarie 2001): atunci când, însă,
eşti absolventă a două facultăţi, de medicină
şi ştiinţe politice, când redactezi în două limbi
străine - franceza şi engleza - şi când într-un an de
activitate ai avut rezultate foarte bune (apreciate ca atare de conducerea
MAE) pe linie profesională, şi laşi acum în urma ta nişte
excelente relaţii în mediile politice, culturale şi universitare,
parcă schimbarea fără explicaţii, lăsând să se
interpreteze în fel şi chip de către opinia publică, este
neelegantă (cel puţin) în ţară şi extrem de
jenantă imaginea României aici. (M. Franculescu, România Liberă, 27 februarie, 2001). În articolul unde ne sunt profesorii?
al Anei Blandiana putem citi: Pentru cei din generaţia mea, sentimentul
pe care l-au lăsat alegerile din anul 2000 este că ne-am întors în
1990. Am fost şocată să aflu că sentimentul
generaţiei părinţilor noştri este că ne-am întors în
1946. (...). Dintre
explicaţiile felului în care s-a votat în 2000 este lipsa de
educaţie: lipsa de educaţie politică, lipsa de educaţie
civică, lipsa de educaţie culturală şi lipsa de
educaţie pur şi simplu (...). Educaţia rămâne panaceul
universal împotriva tuturor acestor pericole. Şi atunci electoratul a fost
îndemnat să voteze cu răul ce mai mic. Directivele celui mai mic
rău au deschis drumul spre dezintegrarea României. În acest moment,
PDSR-ul urmăreşte restabilirea relaţiilor tradiţionale
cu Federaţia Rusă, cale pe care au bătătorit-o de peste
50 de ani, guvernele de după 30 Decembrie 1947, cu Constituţiile
lumina. Apelurile intelectualilor pentru restabilirea Constituţiei
Democratice din 23 şi a Monarhiei Constituţionale se lasă de
mult aşteptate. Cine refuzEintrarea ű arEa conduc?torului legitim al Statului,
Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei, ?i restabilirea Constitu?iei
Romane din 23? Citez dintr-o scrisoare-protest semnat? de Dl. Nicolae
Ra?iu, Pre?edintele UMRL_Anglia ?i de Dl. Eugen Dinescu, redactor ?ef, Romanul Liber, adresat? Excelen?ei
Sale, Douglas Hurd, Ministrul de Externe al Marii Britanii: Vineri, 7
octombrie 1994, Regelui Mihai I al Romaniei i s-a refuzat intrarea in ?ara in
care s-a n?scut. C?l?torind la Bucure?ti cu un pa?aport britanic, Regelui i
s-a refuzat viza la aeroport ?i a fost intors cu acela?i avion Air France, cu
care sosise. Aceast? ac?iune a Guvernului Iliescu constituie o dramatic?
repetare a unui refuz nejustificat la incercarea anterioar? a Regelui de a
sosi in patrie, in 1990. In afar? de faptul c? Regele avea dreptul la viz?,
ca de?in?tor de pa?aport britanic, viza fiind particular?, cet??enia roman? a
Regelui, ridicat? ilegal de dictatura comunist? anterioar?, i-ar fi dat
dreptul s? intre in Romania. Folosind argumente istorice eronate pentru a
contesta legitimitatea regalit??ii Regelui Mihai, sfar?indu-le lamentabil c?
Guvernul i?i rezervase dreptul de a refuza viza oricui, Iliescu ?i Guvernul
s?u au ar?tat intregii lumi situa?ia de nesiguran?? in care se afla ?i cat le
este de fric? de opoziţie. Deşi Regele se bucură de larg
sprijin în România, el a declarat clar că se va întoarce să domnească
numai dacă majoritatea poporului o va cere. În 1992, acelaşi Guvern
Iliescu i-a permis Regelui să-şi viziteze Patria pentru câteva
zile. Răspunsul Popular a fost enorm. Ce s-a schimbat de atunci? În
termeni juridici, acţiunile Guvernului român violează flagrantul
clauzelor a căror semnatară la Consiliul Europei este şi
România. Aceasta era atitudinea D-lui Iliescu
faţă de Şeful Legitim al Statului, cel care la 30 august 1944,
îndată ce România a rupt alianţa cu Reich-ul, a reintrodus
Constituţia Democratică din 23, Constituţia care apăra
drepturile cetăţenilor într-o Monarhie Constituţională.
Dl.Ion Iliescu, în intenţia clară de a deveni Preşedinte de
Republică pe viaţă, vrea să împingă România într-un
război civil, introducând după 89, la indicaţia Moscovei:
ETAPA ECONOMICĂ a LUPTEI DE CLASĂ după ETAPA VIOLENTĂ
şi ETAPA PAŞNICĂ din perioada 1947-1989. Este absurd că românii prin votul
lor de la 26 noiembrie 2000 i-au acordat lui Iliescu dreptul de a fi
Preşedinte al României, şi, în acord cu Constituţia din 91,
comandant al Forţelor Armate şi Preşedinte al Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării. Românii au avut şi au încredere în
ARMATA ROMÂNĂ, Iliescu nu a avut, şi, în decembrie 1989, a cerut
intervenţia TRUPELOR SOVIETICE. Nu este greu de imaginat tabloul
României invadate de trupe străine şi dezastrul produs de cei
67.500 turişti sovietici. În mod sigur, militarii români cunosc
evenimentele de la Katyn, când peste 15.000 de ofiţeri patrioţi
polonezi au fost executaţi din ordinul Moscovei. Au fost 2,7 milioane de
victime ale comunismului în teritoriile româneşti. Se poate afirma cu
certitudine că mulţi dintre ei au fost bravi militari patrioţi
români. Cine le pune o floare pe mormânt? DURERE! CUMPLITĂ DURERE! Pe această cale facem un
APEL către forţele democratice din ARMATA ROMÂNĂ, şi
către Bisericile Creştine, Ortodoxă şi
Greco-Catolică. Împreună să apărăm valorile
creştine, ideile şi forţele democratice din România! Aceasta
este în mod normal menirea noastră. Altfel, mâine, din nou vi se va
ordona prigonirea şi exterminarea românilor şi apărarea în
continuare a valorilor antinaţionale, anticreştine şi a
pseudo-patriotismului de tip dictate de constituţii comuniste. Atunci
când Orologiul istoriei Adevărate va bate, se va delimita trecutul de
prezent, adevărul de minciună şi crimă, patriotismul de
trădare. Responsabilii în faţa conştiinţei noastre
şi a întregii lumi civilizate vom fi noi. De ce românii, acest brav
popor, să cunoască din nou lacrimi şi numai lacrimi de durere? Ultimele cuvinte rostite înaintea
morţii sale, petrecută în noaptea de 9 spre 10 octombrie 1914, de
către MARE REGE AL REGATULUI ROMÂNIEI, CAROL I, cel pe care poporul l-a
numit, iar istoria l-a consemnat, REGELE
INDEPENDENŢEI au fost: PRIMEJDIA
NU POATE VENI DECÂT DIN PARTEA RUŞILOR. Republica Moldova a restabilit deja
relaţiile tradiţionale cu Rusia în urma alegerilor parlamentare
anticipate din 25 februarie 2001. Se poate afirma că Rusia a revenit
la Prut. Expresia acestui adevăr
este rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova.
Premiera mondială: comuniştii revin la putere. Confortabil! Noile
măsuri ale acestora sunt: aderarea la Uniunea Rusia-Belarus, legiferarea
limbii ruse ca a doua limbă în stat, renunţarea la tricolorul
roşu-galben-albastru, la grafica latină, la limba română, la
istoria românilor.. şi tot ceea ce s e poate mai rău. (Constantin Lupu, România Liberă, 27 februarie 2001). Nu este greu de înţeles ce
urmăreşte PDSR prin acţiunea de restabilire a relaţiilor
tradiţionale cu federaţia Rusă. Şi atunci, ne mai punem
întrebarea de ce parlamentarii nu cunosc Imnul Naţional, de ce ziua de 10 Mai, Ziua Independenţei de Stat a
României, nu poate fi o Sărbătoare naţională, sau de
ce PDSR-ul nu este de acord cu modificarea de fond a Constituţiei...? Românii pot să-şi pună
întrebarea legitimă: de ce mai avem nevoie de republici comuniste
şi Constituţii comunist-mafiote elaborate din afara României, care
legitimează crima, jaful şi protejează violenţa,
criminalii şi mafioţii prin imunităţi parlamentare; de ce
avem nevoie de preşedinţi criminali şi mafioţi
impuşi de Moscova şi nocivi României, dacă noi am avut Regim
de Monarhie Constituţională şi Constituţia
Democratică din 23 care au asigurat României un regim democratic
şi prosperitate. Este împotriva firii lucrurilor să-ţi
doreşti pierzania. Este lipsit românul de instinctul lui de
autoconservare? Nu ar fi de mirare! Este consecinţa celor 50 de ani de
dictatură comunistă. Totuşi trebuie să
recunoaştem un adevăr: ceea ce a sprijinit în mod constant
şi consecvent Preşedintele României şi Guvernele PDSR
după 89 a fost agricultura. Profesorul Apostol Stan de la Institutul de
istorie Nicolae Iorga este autorul unui excepţional studiu de
sinteză, intitulat: Agricultura
românească este faza finală a clacasiei 1831-1864. Majoritatea
problemelor agriculturii de azi se regăsesc într-o formă sau alta,
în epoca 1831-1964. Astfel, se înregistrează astăzi, un regres
tehnic şi tehnologic ce însumează aproximativ 150 de ani. Iată
câteva imagini apărute în presă care redau aspectul de
agricultură contemporană, după anul speranţei noastre
89. Începând cu 1991-1992, presa
străină a preluat din România fotoreportaje de senzaţie având
ca subiect aratul cu pluguri primitive. În anii 1995-1996, presa
românească şi unele canale TV informau că în multe
judeţe, cele mai sărăcioase (Vaslui, Botoşani) au reapărut plugurile de lemn cu
metal cu care agricultorii de tranziţie zgâriau pământul ca
şi în perioada clacasiei. Epizotiile (boli epidemice în rândul
animalelor) s-au înmulţit în fiecare an. Ne referim la tuberculoza
bovină care se poate transmite la om prin consumul de lapte netestat.
Leucoza bovină (o formă de cancer leucemic la vite) nu poate fi
depistată sau tratată cu eficienţă. Multe vite cu leucoză
au fost sacrificate şi apoi valorificate la abatoare, carnea acestora
ajungând de multe ori în consumul alimentar sub formă de salamuri,
cremvursti (...) Inconştienţa criminală!
Inconştienţă sau noi metode de exterminare a românilor cu arma
bacteriologică? Mulţi cetăţeni din
Mehedinţi au sesizat Oficiul Judeţean pentru Protecţia
Consumatorilor că saramura lor are o culoare verde-albăstruie.
Cauza a fost depistată: s-a vândut sare industrială cu mare
conţinut de metale grele extrem de toxice organismului uman, în locul
celei de bucătărie. Produsul este folosit doar în scopuri
tehnologice şi se află chiar şi pe marginea drumurilor la a
căror dezăpezire se utilizează. Să fie atât de
inconştiente organele abilitate ca să nu evite intoxicaţiile
în masă şi să nu intervină decât la sesizări repetate.
Iată de cine depinde viaţa de zi cu zi a românilor! Trebuie să
facă faţă şi armei chimice? În 1995, în localităţile
Furculeşti, Spătărei, Salcia, Tudor Vladimirescu, Plosca sau
Stejarul, în case şi magazii, prin tot felul de coşuri şi
cazane, cantitatea de grâu panificabil, sau a celui aşa-zis furajer,
este de ordinul sutelor de tone. Ţăranii au clacat psihic.
Dezamăgirea, sentimentul că sunt înşelaţi în buna lor
credinţă, lipsa oricărei perspective se desprind din orice
discuţie cu oamenii acestor locuri. Grâul e bun, dar ROMCEREAL-ul nu-l
primeşte. În judeţul Teleorman, ţăranii au intrat deja pe
poarta principală a infernului. Nimeni nu le cumpără grâul. Cu
datorii la AGROMEC-uri, neplătite din cauză că nu şi-au
vândut producţia, oamenii sunt în imposibilitatea de a-şi
plăti lucrările pentru înfiinţarea unei noi culturi. În februarie 2001, Comisia de
agricultură a Camerei Deputaţilor a aprobat importul a altor
400-500 de mii de tone de grâu. Culmea, s-a hotărât ca, spre
sfârşitul verii, vor urma alte importuri! Nici nu se aşteaptă,
măcar de ochii lumii, să se vadă ce recoltă se va
obţine pe plan intern! Care este politica agrară a
guvernelor post-decembriste? Politica privatizării în economia
agrară, se aplică, şi după 89, ca şi în anii
colectivizării forţate. Conform indicaţiilor KGB-iste, în
acord cu Punctul 13 din cele 45 de
principii ale subordonării populaţiei din ţările ocupate
de sovietici.: Faţă de
proprietatea ţărănească particulară trebuie
dusă o politică în direcţia aducerii gospodăriilor particulare
la faliment (...) Agricultura trebuie organizată astfel încât să nu
poate asigura necesarul alimentar al pieţei interne, iar diferenţa
să fie asigurată prin import. În România anilor 90,
ţăranul şi-a lucrat pământul cum a putut, a obţinut
recolte mari, dar valorificarea produselor a fost blocate de statul patron. Pentru dezvoltarea infrastructurii, la
sfârşitul lui februarie a.c., Cabinetul Năstase a blocat un credit
de 40 de milioane de dolari pentru dezvoltarea mediului rural negociat de fostul
Cabinet Isărescu cu Fondul Kuweitian de Dezvoltare, în scopul
susţinerii proiectului de pietruire a drumurilor comunale din 11
judeţe. Astfel, s-a dat şi un semnal pozitiv investitorilor
străini, care ar putea fi asociat cu vizita recentă în Irak a
parlamentarilor PDSR-PRM. Raport de ţară cu privire la
Politica Economică şi Practicile Comerciale - România 1999 al
Departamentului de Stat S.U.A. arată că în sectorul agricol se
menţin o serie de probleme acute, printre care se numără: prezenţa permanentă şi
universală a statutului, manifestată, între altele, prin controlul
asupra preţurilor; reforma incompletă a
proprietăţii funciare, drepturile de proprietate asupra
proprietăţilor nefiind încă bine stabilite; cooperative rurale şi servicii
financiare sub-dezvoltate; cupoanele agricole pentru
motorină ajung prea târziu, punându-se astfel în pericol disciplina
bugetului pe anul respectiv. Care a fost situaţia agriculturii
româneşti în perioada interbelică? Fondatorii României Mari au
considerat modernizarea agriculturii şi a relaţiilor agrare
factorii cheie pentru o societate nouă. Curând după ce România s-a
proclamat Regat la 10 Mai 1881, şi Prinţul Carol a devenit Rege,
România a devenit o ţară a cărei comerţ era mai important
decât al oricărei ţări din Balcani. Promisiunile Regelui
Ferdinand în 1917, nu au fost deşarte. Marea Reformă Agrară
din anii 1918-1923 a consolidat proprietatea mică şi mijlocie. Anii
30 au adus schimbări binevenite în politica agrară. Taxele de
export au fost abolite în 1931, iar Guvernul a încurajat în mod activ
exportul de grâu. În 1931-32, plata a ajuns la 10.000 lei pe vagon de cale
ferată la grâu, şi la 13.000 lei pentru făină,
diferenţele fiind recuperate prin taxele pe făină. În 1933-34,
Guvernul a încercat să stabilizeze preţurile făcând
cumpărături de grâu pe scară mare, iar în 1935 a fixat
preţuri minime pentru produsele agricole pentru a garanta venitul
producătorilor. În 1937, agricultura românească avea o contribuţie
remarcabilă la produsul naţional. Se producea suficient, atât
pentru consumul populaţiei cât şi pentru export. România exporta
cantitatea de 350.000 vagoane de grâu, realizând beneficii mari, iar leul
românesc se situa la cote de paritate cu cele mai puternice monede ale lumii.
România devenise una din cele mai prospere ţări europene. Pe
piaţa românească existau monede de argint şi aur. România avea
prestigiu! După 50 de ani se
experienţă republicană şi guverne antinaţionale, în
mijlocul Europei, românii din România mor de foame şi frig. CRIMĂ!
RUŞINE Exilul are obligaţia morală să spună acest
adevăr lumii întregi pentru ca România să poată fi
salvată. Sutele de milioane de
dolari trebuiau îndreptate spre salvarea agriculturii şi nu spre Albume şi afişe electorale
comuniste cu care s-a dezinformat opinia publică intenţională. În iunie 2000, delegaţii în România
ai Comisiei Europene au semnalat că la Căminul-Spital Nr. 8 din
Bucureşti, copiii erau într-o stare jalnică. Deşi Uniunea
Europeană acordase ajutor umanitar substanţial pentru 170 de copii,
ei erau subnutriţi, deshidrataţi, la un pas de a muri de foame.
Unul dintre ei, Alexandru Sechelariu, cântărea atâtea kilograme
câţi ani avea: 16! (Dan Costescu, LUMEA LIBERĂ Românească, New-York, Nr. 611, 17
iunie 2000) Mesajul Cπtre ▐arπ de Anul Nou 1996 al
Majestπ■ii Sale, Regele Mihai I al RomΓniei: În ciuda unui atât de lung Exil şi a despărţirii noastre
forţate, grija faţă de Ţară şi faţă
de fiecare dintre voi, rămâne preocuparea mea cea mai importantă
(...) Solidaritatea, unitatea naţională sunt necesare şi, ele
trebuie să fie preocuparea tuturor românilor, oricare ar fi religia,
originea lor etnice sau vederile lor politice (...) Dar scopurile în sine,
ţelul nostru de a crea o Românie de care să fim mândri, în care
toţi să fie fericiţi, nu poate fi discutat. Este de datoria
mea să-i sprijin pe toţi românii care se dedică acestui scop,
şi să vorbesc în numele lor, în faţa lumii întregi, (...) În
ceea ce mă priveşte voi face tot ce-mi stă în puteri, aşa
cum am făcut întotdeauna, pentru a susţine cauza României în
faţa lumii întregi. A apăra interesele României este pentru mine
mai mult decât o datorie, este o onoare. Să ne reamintim gândurile tinerilor
în anii imediat următori Revoluţiei din Decembrie 89.
Permiteţi-mi să citez dintr-un articol apărut în PAGINA LIGII
STUDENŢILOR DIN ROMÂNIA a Românului
Liber , iunie 1994: Trecerea sub tăcere a sutelor de mii de
asasinate comise după 1945, amnezia perpetuă faţă de ceea
ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, pasivitatea societăţii
româneşti în inie 90 tinerii erau schingiuiţi în văzul
tuturor, întronarea minciunii şi a dispreţului ne-au îndemnat
să spunem (...) dacă ne doare, dacă disperăm, dacă
avem glasuri, de ce nu strigăm?
Dacă plângem, dacă suferim, dacă avem pumni, de ce nu luptăm? Dacă îi
urăm, dacă îi detestăm, dacă avem inimi, de ce îi acceptăm? (Crezul
nostru, Gabriel Zbarcea) Înfrânt nu eşti atunci când sângeri. Nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s Adevćratele īnfrāngeri Sunt renunţările la vis. (Poezii din închisori, Radu Gyr) În nici o împrejurare, tineretul
României nu va accepta din nou, dintr-un motiv sau altul, teroarea
comunistă. Tineretul este conştient că trecutul, viitorul
şi tradiţiile democratice ale naţiunii se pot salva printr-o
REVOLUŢIE Dictatorul şi dictatura nu vor
avansa reforme social-politice, diviziunea puterii în stat, gândirea
creştină sau independenţa Naţională. Naţiunea
este conştientă de necesitatea schimbărilor
fundamentale şi le poate înfăptui, şi cred că le va
înfăptui, prin orice sacrificiu, deoarece este în balanţă
însăşi fiinţa noastră naţională. Revoluţia din Ungaria, din 56,
când poporul maghiar sa ridicat împotriva Colosului URSS, a constituit, la
sfârşitul secolului, unul din motivele admiterii Ungariei NATO. Acesta
este drumul pe care şi-l doresc majoritatea românilor ca o garanţie
a securităţii şi prosperităţii. Doamne Ocroteşte Patria Română
şi pe Conducătorul Ei Legitim, MAJESTATEA SA, REGELE MIHAI I AL
ROMÂNIEI! Dr. Vasile V. Trif 28 Februarie 2001 |