REPUBLICA, MAREATA VATRA!…

Iata-ne la o luna de la preluarea puterii de cei care, vreme de patru ani, au pledat pentru „schimbarea schimbarii”. Este- desigur – un interval prea scurt pentru a trece la evaluari, pentru a confrunta promisiunile electorale ale „democratilor sociali” cu masurile luate de la debutul guvernarii lor. Am putea pleca de la ideea bunelor intentii si a bunei credinte, iar pentru unele neconcordante intre declaratii si fapte ar putea fi invocate dificultatile inceputului, perioada de rodaj, etc. Si totusi, exista nu putine semne de natura sa puna pe ginduri chiar pe cei care au votat, la 26 noiembrie 4 decembrie 2000, pentru cei ce au reprezentat, intre 1990-1996, un regim corupt, clientelar si antinational (cum il caracteriza dl. O. Paler, intr-o discutie televizata, inainte de a ajunge sa-si clameze-alaturi de M. Tuca, I. Cristoiu, A. Paunescu &Co. - „marea dezamagire” pe care i-a adus-o puterea ce cistigase alegerile din ’96).

O discrepanta flagranta intre promisiuni si fapte a evidentiat-o insasi formarea noului guvern. In campania electorala, d-nii Iliescu, Nastase si porta-vocile lor anuntau combaterea birocratiei,, reducerea aparatului guvernamental si a cheltuielilor aferente. Pentru ca, la 29 decembrie, sa ne trezim cu „numai” vreo 8-9 ministere in plus (unele cu atributii apropiate), cu zeci de secretari de stat etc. A fost invocat faptul ca la „polul social democrat” exista foarte mult valori care – fireste – trebuiau valorificate… Nu cumva erau prea multi clienti ? Este aberant sa ne intrebam cum va putea un fost sofer sa conduca un minister mamut, cel al Lucrarilor publice, Transporturilor si Locuintelor? Nu este cazul sa continuam cu exemple, desi acestea ar fi destule.

Noul Parlament, dominat copios de PDSR, a votat in timp record „Legea caselor nationalizate”, care si asa ajunsese o caricatura a ceea ce ar fi trebuit sa fie. De fapt, denumirea ei mai potrivita ar fi Legea caselor furate (de comunisti), intrucit amendamentele introduse de cei ce pling de mila chiriasilor care au fost/urmeaza sa fie „asvirliti in strada de proprietari nemilosi” urmareste - in primul rind - consfintirea statutului de (noi) proprietari. A celor aproape o suta de mii de chiriasi care au cumparat ”cu buna credinta” locuintele ocupate, de la un stat care nu avea dreptul sa le vinda! Aceasta, in conditiile in care abia 3000-4000 proprietari si-au redobindit prin Justitie, cu eforturi deosebite si nenumarate sicane, proprietatile furate de comunisti. Si mai interesant este articolul care exclude de la restituire in natura imobilele caresunt folosite de diverse institutii publice printre care si partidele!!!

Recenta aniversare a zilei unirii-24 ianuarie- a oferit (nu chiar) noului presedinte al republicii sa-si exprime adevaratele sentimente privind proprietatea privata, privatizarea bancilor de stat, etc folosind termeni ce ne erau (sau ii erau ) familiari de la „dragele” noastre sedinte de invatamint ideologic (respectiv de la instruirile la raionul sau regiunea de partid…). Presa si analistii politici au reactionat prompt si consistent(citam doar excelentul editorial al d-nei Simona Popescu din „Romania Libera” nr.3299/27.01.2001-„Omul cu doua fete”). Asa cum arata Tov. I. Iliescu si doctrina marxist –leninista, proprietatea ar fi aparut mai tirziu (prin sclavagism, se pare). Si intrucit acest „moft” creeaza atitea probleme, ar urma sa ne intoarcem fie la comuna primitiva, fie – mai bine!- la comunism, nu-i asa? S-ar putea crede, eventual, ca intaiul statator al republicii a gasit prilejul (tardiv, ce-i drept) de a-si valorifica niste notite din campania electorala, sau altele mai vechi de la Cursul scurt de istorie a P.C.U.S. Presedentia a incercat sa nuanteze aceste Teze de la Focsani, fiind gasiti ca vinovati (a cita oara?) chiar gazetarii. Dar, numai doua zile mai tirziu, acelasi presedinte deplingea, la o conferinta a rectorilor, „reducerea sanselor fiilor de tarani si muncitori” de a urma facultatile de stat , din cauza taxelor Solutii ar fi fost si aici ; de exemplu acordarea de burse de la sfaturile populare, burse (adica locuri rezervate) care inca mai existau in 1960, cind am dat eu admitere la facultate. Ceea ce (poate ) nu stia dl. I.I.I. este faptul ca exista destui studenti, inclusiv unii provenind din familii modeste, care primesc burse de la stat si nici nu dau pe la scoala. Sau multi altii care platesc taxe nu spre a fi admisi ci pentru a fi re) examinati a treia sau a patra oara. Problema esentiala este reabilitarea invatamintului romanesc in general, a celui superior in special, inclusiv prin motivarea studentilor ca viitori absolventi cu sanse pentru un loc de munca adecvat si corect renumerat. Sa fie selectia pe criterii de clasa o alternativa in acest sens?

Am trecut in revista citeva aspecte de natura sa ne faca mai curind pesimisti privind sansele Tarii si poporului roman de a reintra in normalitate. Nu este aici locul sa analizam responsabilitatile partidelor si factorilor de putere din perioada 1997-2000 pentru virajul spre rosu de la ultimele alegeri.Actuala opozitie (inclusiv cea extra - parlamentara) are o sarcina grea pentru urmatorii patru ani, aceea de redeveni credibila. Dar credem ca, mai mult decit politicienii, este necesar ca organizatiile civice cu simtul raspunderii, precum intelectualii care inteleg sensul istoriei si cauzele impasului in care ne zbatem de peste 11 ani, sa militeze pentru cea mai logica si sigura modalitate de recastigare a demnitati nationale si a credibilitatii: revenirea la monarhia constitutionala, implicit la REGAT. Disperarea si lipsa de perspective ce ne apasa de peste un deceniu nu decurg din unele greseli ale unor politicieni sau ale altora, din stingaciile unui guvern sau altuia.Adevarata cauza araului dateaza de 53 de ani si o luna : de la 30 decembrie 1947! Exista, in zona noastra geografica, state ce sint republici cu o puternica traditie democratica (ca Polonia sau Cehia).Romania a fost intreaga, demna si prospera doar in anii Regatului. Numai o revenire la valorile pe care le-am avut, vreme de 81 de ani , ne-ar putea desprinde de sechelele comunismului.

Conf. Univ. dr Alexandru Carausu

Back